Cafeaua la ibric, cunoscută și sub denumirea de cafea turcească are o aromă intensă și o cremă (caimac) care se formează la suprafață. Pentru a prepara o cafea la ibric delicioasă, trebuie să ai multă răbdare și să fii foarte atent. Există mai multe rețete de cafea la ibric, deoarece fiecare iubitor de cafea preferă să personalizeze băutura de culoare neagră în funcției de propriul său gust.

Ibricele tradiționale folosite la prepararea cafelei sunt create din bronz, cupru sau alamă. Se recomandă că acest tip de cafea să fie servit în cești mici alături de dulciuri turcești. Pentru obținerea unei cafele la ibric perfecte se folosește cafea măcinată foarte fin, cu o textură asemănătoare făinii.

Cei care au râșniță acasă, o pot folosi pentru a-și măcina cafeaua chiar înainte de a prepara băutura. Astfel, aroma acesteia nu se va pierde deloc. Cafeaua arabica și amestecul de cafea robusta și arabică sunt cele mai potrivite pentru prepararea cafelei la ibric.

În funcție de preferințe, cafeaua poate fi aromatizată cu ambra, scorțișoară sau cardamom.

Cum se prepară cafeaua la ibric?

Cafea la ibric mod de prepararePentru prepararea cafelei turcești avem nevoie de:

Mai jos veți găsi 3 moduri de preparare a cafelei la ibric:

Mod de preparare 1:

Turnăm apa în ibric, o punem pe aragaz și o lăsăm să se încălzească, apoi adăugăm 1 linguriță de zahăr. Lăsăm cafeaua să fiarbă, la foc mic. Cât timp cafeaua este pe foc, nu trebuie să amestecăm ingredientele. Cei care vor să prepare cafeaua folosind o tavă cu nisip, trebuie să miște ibricul pe suprafața acesteia.

În momentul în care începe să fiarbă, luăm ibricul de pe foc și turnăm cafeaua în ceșcuță. Este important să turnăm cu grijă cafeaua pentru a-și păstra caimacul.

Mod de preparare 2:

Punem în ibric cafeaua măcinată și zahărul, apoi adăugăm apa călduță. Punem ibricul pe aragaz, la foc mic, și amestecăm ușor până când cafeaua începe să fiarbă. Ridicăm ibricul de pe aragaz pentru 3-4 secunde, apoi îl așezăm la loc și așteptăm să fiarbă din nou. Repetăm procedura de 2-3 ori, apoi lăsăm cafeaua să se răcească pentru aproximativ 3 minute, după care o putem servi.

Mod de preparare 3:

Punem în ibric cafeaua măcinată, zahărul și apa, apoi îl așezăm pe aragaz, la foc mic. Amestecăm ocazional, iar când s-a format caimacul la suprafață, îl luăm cu grijă și îl punem în ceașcă. Punem din nou ibricul pe aragaz și așteptăm să dea cafeaua în clocot. Turnăm apoi cafeaua în ceașcă, având grijă să-i păstrăm caimacul.

Cei care vor să adauge cardamom sau scorțișoară în cafeaua la ibric, trebuie să știe că aceste două ingrediente pot ajuta digestia.

Cafea la ibric – cum se servește?

Cafea la ibric mod de servireDupă ce cafeaua la ibric a fost preparată se toarnă în ceașcă și se lasă aproximativ 2-3 minute pentru a se decanta zațul. Cafeaua turcească se servește fierbinte, în cești mici, alături de dulciuri turcești, fursecuri și un pahar cu apă rece.